Home » D:News » Activiștii de mediu acuză că nicio măsură anunțată pentru protecția pădurilor nu a fost îndeplinită

Activiștii de mediu acuză că nicio măsură anunțată pentru protecția pădurilor nu a fost îndeplinită

Activiștii de mediu acuză că nicio măsură anunțată pentru protecția pădurilor nu a fost îndeplinită
Sursa foto: Unsplash
Publicat: 05.11.2020

Nicio măsură anunțată în urma marșului pentru salvarea pădurilor din noiembrie 2019 nu a fost îndeplinită, acuză reprezentanții Greenpeace, Declic și Agent Green.

„Greenpeace, Declic și Agent Green fac un bilanț negru al realizărilor Guvernului în domeniul protecției pădurilor: nicio măsură anunțată în urma marșului pentru salvarea pădurilor din noiembrie 2019 nu a fost îndeplinită”, transmit reprezentanții celor trei organizații.

Ei reamintesc că ministerul Mediului și-au asumat angajamentul pentru soluționarea de urgență a revendicărilor: modernizarea SUMAL, monitorizarea pădurilor prin satelit, un registru electronic al intrărilor și ieșirilor din depozitele de lemn, GPS obligatoriu pe toate mijloacele de transport al lemnului și ruta tuturor transporturilor, camere de supraveghere în puncte cheie din rețeaua rutieră, la gatere și la depozite de lemn.

Dezvoltarea SUMAL 2.0 este încetinită din motive banale

„La un an de la acel moment, nici măcar una dintre aceste probleme nu a fost rezolvată: hărțile satelitare nu s-au achiziționat, iar camerele video lipsesc. În plus, contrar declarațiilor victorioase ale lui Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, cu privire la funcționarea SUMAL 2.0. Încă din octombrie, autoritățile au anunțat acum o nouă amânare pentru operaționalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos, pentru luna ianuarie a anului viitor”, se mai arată în comunicatul celor trei organizații.

La începutul săptămânii, în cadrul unei întâlniri la ministerul Mediului, organizațiile neguvernamentale de mediu au cerut explicații privind toate aceste întârzieri.

„Este extrem de frustrant să aflăm că dezvoltarea SUMAL 2.0 este încetinită din motive banale. STS-ul afirmă că sistemul este 100% construit, dar că nu poate deveni funcțional acum pentru că lipsesc tocmai datele despre păduri de la Ministerul Mediului. Avem așadar o întârziere de încă 90 de zile de zile din vina echipei coordonate de directorul Dănuț Iacob (Ministerul Mediului). Gărzile forestiere, ocoalele silvice și agenții economici vor putea folosi aplicația abia după ce sistemul va fi populat cu amenajamentele silvice”, spune Ciprian Gălușcă, campaigner Greenpeace.

Ministerul a renunțat complet la monitorizarea pădurilor

Organizațiile de mediu atrag atenția asupra faptului că nici în luna ianuarie nu vom avea un sistem funcțional de supraveghere a materialului lemnos. Asta pentru că nici măcar nu a fost lansată licitația pentru achiziționarea de hărți satelitare.

”În condițiile în care toată lumea știe că autoritățile de control sunt capabile să identifice doar 1% din lemnul tăiat ilegal, ministerul a renunțat complet la monitorizarea pădurilor prin satelit și emiterea de alerte, deși promisese că va prioritiza acest demers. Mai mult, nu a consultat pe nimeni pe această temă. Mai grav este că toate aceste întârzieri lasă autoritățile de control fără instrumentele necesare unei lupte echitabile cu mafia pădurilor”, afirmă Antoniu Bumb, reprezentantul Declic, potrivit Mediafax.

Mai mult, lipsa de implicare a autorităților poate duce la sancțiuni grave din partea instituțiilor europene.

Plămânii României și ultimele sanctuare de viață sălbatică din Europa

”Întârzierile repetate și nerezonabile agravează infringementul pe tăierile ilegale. Suntem la un pas de sancțiunile Curții Europene de Justiție, noul SUMAL abia a intrat zilele acestea în testare pentru operatorii economici. Suntem practic în fața unei noi prorogări mascate sub o perioadă de grație până la sfârșitul lunii ianuarie. Este crucial ca măcar acest termen să fie respectat. Pentru cetățeni încă nu este nimic disponibil. Din februarie ar trebui să putem vedea cu toții ruta transporturilor și că se face registrul electronic la depozite, unde încă se mai amestecă lemn legal cu lemn ilegal. Dacă asta chiar se va întâmpla, nu va mai scăpa nici tocătura nici resturile de exploatare din noul sistem. Dar promisiunile nu țin loc de operaționalizare”, arată Gabriel Păun, președinte Agent Green.

Cele trei organizații de mediu reînnoiesc cererile lansate la Marșul pentru păduri de anul trecut.

„Doar automatizarea controlului silvic poate elimina o mare parte din mecanismele corupției și poate destructura rețele infracționale infiltrate adânc în exploatarea forestieră. Astfel, pădurile n-ar mai fi privite doar ca o sursă de îmbogățire rapidă, ci drept ceea ce sunt: plămânii României și ultimele sanctuare de viață sălbatică din Europa”, conchid reprezentanții Greenpeace, Declic și Agent Green.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?
Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?
ABBA, una dintre cele mai populare trupe muzicale din toate timpurile
ABBA, una dintre cele mai populare trupe muzicale din toate timpurile
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
Ce se întâmplă dacă zbori deasupra unui cutremur?
Ce se întâmplă dacă zbori deasupra unui cutremur?
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President” lui Kennedy
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President” lui Kennedy
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050